Din buciume, toamna scoate profund,
Agonice sunete-n ceață,
Mișcarea îngheață în unde, pe prund,
In orele de dimineata.

Încearcă iar ploaia să plângă discret,
Se-năbușe cerul de brumă,
Și zile și nopți, să colinde încet,
S-au pornit în timp, împreună.

Pe bolta bolnavă, a visului gol,
Trec corbii în zbor, ca o turmă,
Și cântă talăngile triste-n ocol,
Prohodul cel de pe urmă.